a inprimaveri

Primavara...Adica prima vara. Unica pentru ca e prima. E atunci cand omatul laptos se prelinge in norii cerurilor. Si acestia devin alburii. E atunci cand copacii inprimaveresc cu muguri, frunze si flori. Cand pietrele inprimaveresc cu ascunsa poveste a iernii trecute. Cu statornicie mai inprimaveresc pietrele. Uite firul ierbii care inprimavereste cu un colt. Un colt mic alb care se infrateste cu piatra. Cu pamantul din care rasare. Cata iubire e intre el, firul de iarba,coltul lui inpamantenit si pamantul pe care sta piatra?! In lumina cerului cu nori alburii reflectati pe piatra stralucinda rasar muguri, frunze si flori.
Dar oamenii cum inprimaveresc? Au ei radacini, muguri, frunze si flori ? Au o piatra infratita  sa inprimavereasca cu ea odata? Un pamant in care sa incolteasca asezand picioarele in reavanul lut?
Nu au.
Oamenii nu inprimaveresc decat cu cuvinte. Cuvinte de lut, de pamant, de muguri, de frunze si flori.
Si uneori de iubire. Dar atunci nu mai sunt oameni. Atunci sunt ingeri.