miercuri, 26 februarie 2014

lupii negri

era prea tarziu pentru a mai folosi drumul pietruit, asa ca Ilinca se hotari sa o ia pe scurtatura dintre cele doua sate pentru a ajunge acasa mai repede.isi pregatise un mic bagaj, doar o sacosa, cateva lucruri de care mai avea nevoie, in noua casa in care se mutase doar de un an, dupa ce se maritase, mai mult lucruri pe care  le iubea, erau amintirile ei din casa parinteasca  si nu se putea desparti de ele...soarele coborase mult, numai de nu ar prinde-o noaptea, caci nu prea mai facuse de prea multe ori drumul asta care trecea si  pe langa un palc de padure...a urcat  dealul pana la biserica, a grabit  pasul si obosise, sus aici isi trase sufletul pentru cateva minute.
apoi continua .acum trebuia sa iasa din sat si sa coboare valea , inca un deal si ajungea acasa, unde o astepta barbatul si copilul ei .isi potrivi pasul mai repejor, doar sa ajunga cu lumina de zi.ii era frica de intuneric.de intunericul noptii, a mai patit o data asta, cand a trebuit sa plece noaptea, vedea tot felul de umbre, i se parea ca se aud zgomote, apoi isi facea singura curaj, doar gandurile si imaginatia ei, isi facea cruce cu limba in cerul gurii, asa o invatase mama ei, dar ..nu era nimeni.
gata ...acum drumul  a ajuns langa  padure ,e putin mai rece, curaj ca nu e nimeni isi zicea in gand, curaj!
parca e frig, sa imi asez mai bine broboada pe cap, o scoase din sacosa si o arunca cu infrigurare peste cap si umeri, ah, acum e mai bine , e mai cald.
uh ..e ceva in spate, parca il simt ca ma priveste, iarasi prostii, taci si continua drumul, fa-ti cruce ca nu e nimeni, nu te urmareste nimeni, doar imaginatia ta, am trecut valea, gata trebuie sa urc si dealul si ajung.
se linisti, dar ii era frica sa intoarca capul, parca ceva se auzea in spatele ei.
brusc intoarse capul si inmarmuri..ah, Doamne  ?  o lupoica cu trei pui erau in urma ei, la cativa metri, s-au oprit cand ea a intors capul, nu se poate, putin mai aveam sa ajung acasa, ce ma fac acum Doamne? nu tip.
o caldura mare a cuprins-o in tot corpul, apoi o raceala si un ghem in stomac, atata mi-a fost.broboada ii aluneca de pe cap si se tiria pe pamant.se opri si cand pleca din nou observa ca broaboada era mai grea .intoarse capul si puii erau cu labele pe ciucurii broboadei.in spate, mama lor. trase usor de basma si ramasera in urma .jumatate de cale mai aveam, de ce Doamne nu am plecat mai devreme? era intuneric.
i se intuneca si capul, nu mai gandea coerent.
am ajuns in marginea satului .gata .au plecat. multumesc Tie Doamne.
acasa cand a ajuns a spus povestea cu greutate, printre lacrimi.apoi nu a mai dormit.apoi nu a mai putut vorbi.se uita intr-un punct fix si cand se lasa intunericul se intrista.a mai trait doar doua saptamani.dupa care a murit.unii ziceau ca de frica.

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu