masa din sufragerie

     Într-un târziu Maria s-a hotărît  să își ia acea zi liberă de la serviciu și să rezolve provocarea, cum se spunea mai nou acum in limbajul corporatiștilor, la care lucra de câțiva ani buni. Știa că orice amânare nu ar fi făcut decît să lungească boala și ar fi adus necazuri și mai mari. Așa ca a făcut cerere de liber, a semnat-o la șefi și a bifat primul pas in programul pe care îl gândise.

          Pasul următor  era sa il anunțe pe Petru, soțul ei. Așa că joi seara, în timpul cinei, la care el întârziase, așa cum făcea mereu de ceva timp, după ce au discutat câteva subiecte banale, l-a anunțat pe un ton neutru – Mâine să lași mașina acasă pentru ca m-a anunțat sora mea că mama e bolnavă, vreau să merg să o văd … Mi-am luat o zi liberă, voi pleca în jur de nouă, o să mă întorc pe seară, la șapte-opt, e lumină incă afară, stai fără grijă, o oră de condus nu este mare lucru.

        Petru a acceptat, în sinea lui nu ar fi vrut să îi mașina, planul lui pentru ziua urmatoare era altul, dar nu avea ce să facă. Se putea face un alt plan, nu era o problema.

Era vorba despre mama ei, nu se  discuta,  mai ales că atunci când au trebuit să ia pe fratele lui să îl infieze, aceasta a fost cea care a susținut cauza, pentru că  Maria se opusese de la bun început și a trebuit  să treacă o perioadă lungă de timp in care ea să se acomodeze cu ideea  că il va crește pe cumnatul ei ca pe propriul copil.

          Povestea era cam așa, tatăl lui Petru, cunoscut ca mare crai, l-a rugat înainte de moarte, să îi promită că va avea grijă să  îl crească pe fiul lui nelegitim făcut cu una tinerică, frumusică foc, însă fără minte. Ba chiar l-a rugat să il infieze, știut fiind că cei doi nu puteau avea copii, după ce  cheltuiseră o avere să aibă un moștenitor. Pentru că a promis, Petru  așa a și făcut dupa moartea fulgerătoare a bătrânului , a mers și vorbit cu tânara fată, i-a explicat dorința de pe patul de moarte a bătrînului, au întocmit formele legale, așa că cei doi frați după tată au ajuns tată și fiu. Nu încape îndoială că tânăra  chiar se bucura că a scăpat si a devenit din nou liberă, fără responsabilități . Putea fi un nou început, poate mai bun, după ce ratase cu bătrânul căruia îi voia averea de fapt, dar moartea subită a acestuia îi stricase planurile.

        A doua zi, s-au trezit amândoi dis-de–dimineață.

La cafea, împreună, au discutat despre câteva mărunțișuri, așa cum făceau de cincisprezece ani, ce repede au trecut!,  o rutină zilnică,  uite însă că amândoi împlineau patruzeci de ani anul acesta…Petru a plecat grăbit la serviciu, îl lua un coleg cu mașina, nu voia să întîrzie, avea responsabilitate acum, era șef peste  autobaza aia, o gramadă de șoferi, o adunătură, proverbială fiind și seriozitatea lor.      

       Maria  a rămas singură în casă. o năpădiseră gândurile, o emoție puternică o cuprinse, - Și dacă este adevarat?! Ea ce o să facă? Cum va trece peste acest moment? Va avea puterea să treacă? Se gândi și la copilul pe care îl crescuse și care se atașase de ea mai mult decât de tatăl-frate, copil  pe care acum îl iubea enorm. Ar fi fost o greșeală să nu il accepte. S-a bucurat un moment, s-a inveselit si luminat la față. Perechea aia de guguștiuci au apărut la geam la bucătărie și se tot jucau, giugiuleau cu  tandrețe, ei îi inflori un zâmbet in colțul gurii și începu să se pregătească. Așa cum planuise!

          S-a urcat in mașină și a plecat, a dus-o în curte la cea mai buna prietenă. A parcat-o la umbra unui nuc mare . A incuiat mașina și apoi poarta, îi dăduse o dublură de la chei, cu o zi înainte. A trebuit să mearga pe jos, pâna la stația de taxi. S-a urcat grabită in mașină, i-a indicat șoferului adresa de acasă. L-a rugat să o ducă pâna în fața scării de bloc, plătea suplimentar, știind că mulți taximetriști refuzau, accesul la străduța unde locuiau fiind foarte întortocheat.

      A urcat scara până la etajul unu și cu mâna tremurândă a scos cheile din geantă. De-abia își putea stăpâni emoțiile. A deschis ușa și a intrat în apartament. Nimeni….. A privit la ceasul din perete era aproape ora unsprezece. Uite că nu este adevărat, oamenii aceia care i-au spus ce i-au spus poate că le-a vrut de fapt răul. S-a așezat in fotoliul din sufragerie, o dulce mulțumire o cuprinse. A deschis televizorul pe un post cu filme, a dat sonorul aproape de minim . Se uita la televizor, mereu gândul îi fugea in altă parte, apoi revenea, își făcea curaj singură.

      A tras unul din cele șase scaune așezate împrejurul mesei  din sufragerie, pe cel care era singur, în capul mesei. A ridicat sus de vreo câteva ori  fața de masă grea, cu canafi, care venea mereu înapoi fiind făcută dintr-un material gros și catifelat, cu culori închise de albastru și maro, presarate cu galben,  cu un desen floral,  era primită  cadou de la nașii lor, cam demodată acum.S-a așezat în genunchi, a intrat nu atât de usor sub masă, se mai ingrășase între timp, s-a ghemuit, dar a încăput, asta era bine. A tras scaunul, agățându-l de picioarele din față, apoi și fața de masă a coborât-o jos, pe scaun. Intact, la fel ca înainte. Proba functioneaza.  A ieșit , s-a așezat  din nou in fotoliu, a închis televizorul, ce prostie!, nu trebuia să îl deschidă.

A pregatit din nou scaunul si fața de masă. Le-a tras și așezat. Era îmbujorată, frumoasă și puternică. Trebuia doar să aștepte.   

Să fi trecut vreo două ore pâna când  aude zgomote la ușă, vocea lui Petru și o femeie tânără chicotind. Țâșnește imediat sub masă, trage scaunul  și fața de masă cum făcuse la repetiție, gata sunt la locul lor, cei doi nu au avut cum să  observe sau să audă, au intrat la bucătărie prima dată, se miscase repede, repetase de o sută de ori în zilele dinainte, nu luase in serios la început, a crezut că e lumea rea, dar apoi îi spuseseră prea mulți, nu iese fum fără foc, așa că voia să se convingă cu ochii ei. Cam intuneric acolo sub masă. Aproape că își ținea respirația, să nu o simtă. Cei doi chicoteau la bucătărie. Ea incerca să ghicească ce fac. Aha acum mănâncă, acum beau, acum râd cu poftă…Timpul se oprise. Maria aștepta momentul să iasă…

Aha, acum au plecat la dormitor, la duș, se aud cuvintele de dragoste a lui Petru, și ea languroasă  – Iubi, fii cuminte,  mai târziu, nu acum…ți-am spus să ai răbdare..!

Maria nu a mai rezistat și a ieșit cu masa în cap aproape…S-a darâmat totul in sufragerie și în mintea ei de femeie cuminte și iubitoare. În dormitor au început țipetele, iubăreții luați prin surpindere nu ințelegeau ce se intâmplă, -Iubi ce se întămplă, e cutremur?? …, Maria urlând cu toată puterea s-a năpustit asupra curvei, direct de păr a agățat-o, Petru i-a spus să se liniștească, curva țipa și ea să o scape, pâna la urmă, in șir indian au coborât treptele scărilor in fugă, întăi curva, care era  încă în  chiloți si  un neglije rosu , dantelat, Petru din urmă speriat de moarte, și Maria care venea amenințând … Urmărirea s-a terminat undeva în bulevard, unde dă straduța mică.

Curva a luat un taxi si dusă a fost, Petru a dormit vreo lună pe la sora sa, încercând  să recâstige familia, nicidecum dragostea Mariei, care nu  a putut să îl mai ierte.

      La vreo doi ani după aceea, Petru  a mers la emisiunea Din dragoste, a venit caravana acasă pe străduța îngustă…. el i-a cerut iertare Mariei in fața a mii de români…Degeaba, locuiesc împreună dar nimic nu mai este ca la început.

casatoria de nisip

       Pentru prima dată in Delta Dunarii, la rudele sotiei, la Crișan. Ducu, sotia mea, este un amestec etnic pe care nu il poți întelege decât dacă știi istorie. Mama ei este născută  la Sfîntu Gheorghe,  rod al iubirii dintre o  frumoasă rusoaică din Ucraina, cu pomeții obrajilor ridicați si un contur desăvîrsit al feții, încă  se vedea și la bătrânețe ce femeie frumoasă a fost, a cărei arbore genealogic duce pâna departe in Rusia, si tatăl, a cărui rădăcini nu prea le știe nimeni, s-a trezit acolo în Deltă, un om înalt, uscat, cu mâini mari, noduroase, însă cu niste ochi frumoși albaștri, foarte priceput in ale pescuitului.

            Nefiresc este că  tatăl  sotiei mele este oltean, din Ocnele Mari, a făcut comerț în perioada interbelică, se deplasa împreună cu tatăl său cu căruța  între Râmnicu Vîlcea si Sibiu, ducea porumb  de la șes la munte, aducea cartofi din Ardeal la șes. Un fel de troc cu profit la ambele capete.

        Cum de a ajuns acesta să se căsătorească cu o dobrogeancă, a rămas pentru mine mult timp un mister. L-am aflat târziu, din întamplare. A fost dus obligat  să taie stuf in Deltă pentru vreo doi ani, după ce i-au gasit în podul casei ascunși, la Stabilizare,  saci de bani, un munte de bani. Nu au mai fost buni de nimic, însă tot a fost considerat  chiabur, dușman al poporului.

        In arșița din Deltă, s-a îndragostit de Ea, și cum a scăpat de la inchisoare, s-a si însurat, să fie sigur ca nu i-o fură altul, pentru că era frumoasă, subtire, inaltă, cu niste ochi verzi-albaștri nemaîntâlniți.

           

              Dupa apoape o zi de mers cu vaporul, am ajuns la Crișan la apus, am coborât pe ponton cu  mare greutate, mulți oameni, o aglomerație pestriță, cu multe sacoșe, bagaje de toate felurile, un amalgam de culori, vârste, etnii si mirosuri. Doar soarele sângeriu, in depărtare, o pată peste linia orizontului, îmi amintea că păsesc pe un tărâm nou ce trebuie explorat.

          Ne-au așteptat la vapor unchiul Vanea, cu o copilă de vreo zece ani, nu mai mult, nepoata lui .

-          Ce faci Nicolae ? Nu te-am mai văzut de o caruță de ani… Asta

este fata aia mai mică ? Aha, da, mi-aduc aminte  că îi spuneam Prințesa, era tare mofturoasă si simandicoasă.

-           Da, raspunde, Nicolae, socrul meu. Ai dreptate. Iar asta este soțul,adica eu  și copilul lor.

Ajungem acasă la unchiul Vanea si bucuria revederii cu toată familia

soția si copii,  continuă până noaptea târziu, stropită bineînțeles cu tărie, pește gătit in vreo șapte feluri, marinat, scordolea cu pește  uscat pe sârmă la vânt, afumat, proaspăt in ciorbă, prăjit in ulei sau pe plită, și la urmă bere, de mi-am zis, dacă mâine dimineață mă trezesc și mă ridic din pat este mare minune ..

        Peste noapte insă, berea mi-a adus aminte că trebuie sa fac o vizită afară din casă. Am pășit pe întuneric, să nu deranjez, noroc de o lună mare, cât roata carului, bâjbâind în semiîntuneric clanțele ușilor, deschid ușa de la intrare, spre nenorocul meu, Lisa, cățeaua cea rea a unchiului Vanea, dormea întinsă pe prag. Închid cu viteză ușa și mă întorc în pat. Acum ce fac? Cum voi ieși afară ? Până dimineață mai sunt câteva ore bune. Găsesc o soluție neortodoxă, iartă-mă nea Vanea, că nu ți-am spus, dar m-am urcat pe fereastră, m-am ținut de drugii de fier și a fost prima și ultima dată in viață când m-am ușurat de la o fereastră. Am dormit, dus, pâna a doua zi, când am crezut că unul sparge lemne direct in țeasta mea…Unchiul Vanea nu avea nimic, ba ,mai mult, mi-a spus sa mă grăbesc pentru că vom pleca la Caraorman cu barca, întrebandu-mă dacă nu vreau o tărie să mă dreg. Fereasca-mă Dumnezeu dacă mai voiam să văd zare de băutură decât apă.

        În barcă am încăput toată familia, a tras nea Vanea de sfoară de vreo trei ori, a pornit să duduie un motor pe benzină. Ne- a așezat pe fiecare la locul nostru, ca să echilibrăm barca, nu cumva sa o răsturnam, și apoi cu toata viteza înainte catre Caraorman.

        Peisaje frumoase se derulau în fața ochilor, îmi spuneam cum de am ratat acest feeric loc, ne-am promis că odată la doi ani vom veni aici. Un tărâm albastru verzui se deschidea intre cele două maluri, o briză ușoară adia si ne bucura în dogoarea soarelui neiertător.

        Ajunși la debarcader am lăsat barca legată de un stâlp de lemn. Am  strâns niște fructe dintr-o grădină aflată în apropiere, pe care le-am pus direct într-un căruț pe care l-am tras până la debarcader cu mâinile, de mi-a ieșit toata berea, chiar si sufletul.

        Unchiul Vanea spune ca trebuie să meargă la niște  prieteni, hotărâm ca doar eu să îi insoțesc pe el si Paisia, soția lui.

        O poartă mare, nouă de după care se zăreste o casă mare, gospodarească.  Batem la poartă, iese un batrânel rotofei, mic de statură, cu o ceafă groasă, trezit din somnul de dupa amiază. Se miscă sprinten să ne deschidă. Din urma strigă la nevastă-sa să iasă din casă si sa aducă ceva de–ale gurii. Dispar amândoi, după ce ne așează la o masă mare, la umbra unui dud imens, mai vechi decât bătrânelul , cred eu. Nea Vanea imi explică că pe bătrân îl cheamă Alioșa și e tare de treabă.

         Apare nevasta-sa prima, cu un platou mare pe care a așezat in grabă brânză de oi, ceapă si niște rosii. Alioșa vine  si el, bucuros, ținând intr-o mână o sticlă mare de vin,  de doi litri, aburindă, cu nisip pe ea. O spală aruncând apă pe ea cu o cană albă luata dintr-o galeată aflată la îndemână.

-          Noroc si bine ati venit zice Alioșa, ridicând cu

repeziciune paharul în sus si grăbindu-se să dea noroc cu ceilalti, îi era  sete cum se vede, dupa somnul chinuit, pe căldura aceea dogoritoare.

-          Noroc , raspundem si noi si ciocnim dezorganizat, incrucișat, cum o

 fi, numai să ne astâmpărăm setea.

-          Poftiți, luați si brânză de oi, e proaspătă, numai îndulcită puțin în

sare..Dar poftiți si dumneavoastră, aveți curaj, de unde sunteți de loc? sunt întrebat.

-          Din Galați răspund , puțin timorat si ingrijorat  să nu fiu descoperit  că

nu spun adevărul…Mi-o taie nea Vanea, vizibil afectat, când nu ma așteptam, si zice;

-          Stă la Galați dar este moldovean dintr-un sat din Vaslui.

-          Da, așa este, raspund …Dar sunt de la treisprezece

ani la Galați, în fine,.. am încercat eu sa dreg busoicul..

          Toarnă iar o serie de vin alb, rece, un muscat cu aromă dulceagă..Și iarași ciocnim cu bucurie, râdem la toate glumele spuse de bătrânelul gazdă.

           Alioșa nu se lasă, și iarăși mă tachinează

-          Păi, eu nu prea cred ca ești moldovean, Vanea,

nici pe tine nu te cred, nu vezi ce frumos e si cât de frumos vorbește, moldovenii nu sunt așa …Eu, bucuros că sunt apreciat, mai beau un pahar de vin alb, rece .

       Dintr-odată,  Alioșa, pe care îl vazusem că ar vrea să spună ceva dar încă își pregătea vorbele, îmi zice;

-          Tinere, imi place de tine, ești chipes și isteț, noi

avem  o singură fată la București. Una singură. Dacă accepți sa te însori cu ea, ai două sute de oi din prima, un ARO , și vă ajut să vă luați și apartament în Tulcea, să fiți mai aproape..Ce zici?

        Nu zic nimic și rămân mut în fața lor, mă gândeam dacă sunt în vis sau realitate, ori că am băut prea mult,  nea Vanea și  nevastă-sa izbucnesc în hohote de râs, eu continui mai departe rolul,  Alioșa intreabă de ce râdem. Îi explică nea Vanea că sunt însurat și că la debarcader se afla soția si puștiul de nouă ani. Izbucnim in hohote de râs, Alioșa vizibil afectat de gafa comisă, mai toarnă un rând din muscatul dulceag…

         La despărțire, in poartă, imi strânge mâna tare, nu îmi dă drumul ceva timp și îmi șoptește;

        - Ce bine ar fi fost să nu fie adevărat !! Ce bine.!!...Apoi îmi sloboade, cu un gest rapid,  mâna din strânsoare.

                      

                          

jurnal de o zi

          O  zi amărîta începuta prost și terminată  ...frumos .

          După o zi de viteză, de mare viteză, în care am alergat de la un loc la altul, am incercat să rezolv cât mai multe probleme, mă intorc acasă liniștit,  , cu eterna geanta cu laptop atârnând într-o mână si cu cealalta mâna liberă, defilând pe lîngă corp, ca într-un film britanic când se schimbă garda la palat.
         Grabesc pașii sa ajung cât mai repede pe scara de la intrare , un copil de vreo unsprezece ani ( ce frumos e numarul asta!, unsprezece Elegii ale lui Nichita),  stă emoționat în fața scării și sună la prietenul lui, pustiulică ala simpatic de la patru, cu ochii mari negri, patrunzatori, cu parul drept tăiat.
         Copilul din fața scării are părul blond, ochi albaștri, și o pată albastră pe obrazul stâng, trasă așa ca o dungă, cu vopsea, nu prea lată,  scurtă , aproape pana la colțul gurii, pe obrazul stâng. E la modă sau nu, dar pare interesant și chiar mă uimesc să văd asta.
        Intru in casa scării , și odată cu mine si copilul blond, iar  peste câteva minute ies din nou, să scot câinele, Roco, in grădina din față pentru niște nevoi, absolut normale pentru un câine care stă zece ore singur în casă.
         Copilul blond e în compania lui puștiulică simpatic de la patru, prietenul lui.
         Întreb ce face, îmi răspunde că este ok, întreb de ce nu a raspuns cand a sunat prietenul lui,pune rușinat capul în pământ și zice : Am mințit că este un prieten la mine, dar nu era adevărat, asa mi-a venit mie, dar nu o să mai mint niciodată....Prietenii adevarați nu se mint niciodată!..







       
       

cupa lui Hercule

       

De vreo doua  zile îl văd curățind  grădinile alăturate blocului in care locuiesc  pe un tânar ce mi se pare prea istet să facă asta, dar probabil că are nevoie de bani, iar asta este o oportunitate pentru el. Dacă nu o fi si un alt motiv, cum mi-a spus americanul cu care m-am întîlnit în vară in concediu , repara motociclete in timpul liber, pentru ca îşi dorea să facă si altceva decît să stea zece ore  in scaun  pe zi şi să fabrice pagini web. Îmi spunea cu mîndrie că trebuie să facă ceva si cu mâinile lui, să le folosească, pentru că altfel i se vor atrofia muschii..

        Tânarul stie foarte multă istorie, îmi explică cu patos despre Alexandru cel Mare, e o enciclopedie, vorbeste usor sacadat, dar grabindu-se parcă să îmi arate că nu e orisicine, iar faptul că acum trebuie sa cureţe o grădină la venirea primăverii pare să fie doar ceva temporar, o fiţa, si nu o nevoie de bani acută. Sunt surprins de cunoştinţele lui, de vocabularul elevat, utilizat corect..ceva insa îmi pare că nu este tocmai cum trebuie, nu ştiu ce, dar nici nu îmi bat capul. Pare uneori că bate câmpii, puţin nebun, aş zice….iar apoi îsi revine, de parcă nu ar fi aceeaşi persoană dinainte și imi explica iaraşi cu amanunte întămplari din istorie.

         E îmbracat tinereste, îi stă bine cu blugi şi adidaşi, are o freză cu părul mare  dat   intr-o parte si mereu îsi mişca capul cu rapiditate, sa o aseze la locul ei, iar asta nu pare sa îl deranjeze cîtusi de putin…

          Nu mai spun că  a făcut grădinile lună, niciodată nu fusese  atât de curate, mi se părea  că exagerase, cu o meticulozitate iesită din comun curătase fiecare colţişor, fiecare lăstar, fiecare rămaşiţă de peste iarnă. În prima zi cărase gunoiul cu un sac de rafie, din acela colorat, in dungi, care se găseşte prin pieţe. A doua zi însa s-a descurcat, a optimizat timpul, daca era dupa capul si vocabularul corporatistilor, era o mica afacere pîna la urmă, nu ?, a adus o bena de gunoi din aceea pe roti, zincata,  lânga gardul gradinii. Era mai usor aşa, a încarcat-o pâna la refuz…Mi-am spus nu o sa poată să o ducă la locul ei …

          Când am ieşit afară din casa , tânarul se cam chinuia să mişte bena supraîncărcată, împingea cu greu la ea, se proptise la un moment dat si cu umărul , numai să o ducă la loc şi să termine. Bena-măgar se cam încăpaţâna şi de-abia se mişca. Mă hotărăsc greu  dar încerc să il ajut, mai ales că trebuia să treacă si un prag înalt între cele două alei . Îmi spun că aşa va trebuie să fac, nu am de ales, si mă înfing umăr la umăr cu tănarul erudit, puţin ciudat  gradinar de ocazie. Trecem examenul cu brio, bena este dincolo de prag, îî spun că mă grăbesc si de acolo se va descurca. Îl vad ca îsi scutură mâinile grăbit, bagă mâna in buzunarul din dreapta de la blugi, staţi nu plecaţi.. scoate un şomoiog  subţire de bani de hartie, de un leu mare parte din ei. Trage la întamplare vreo doi lei de acolo şi cu mare generozitate mi-i întinde cu o rapiditate nemaiîntâlnita,  luati de o bere si dumneavoastra  pentru  ca m-ati ajutat. Pentru o clipă am înlemnit in mijlocul aleii, mi se părea că a înteles greşit, că eu l-aş fi ajutat pentru bani, apoi îmi dau seama ca este un gest inocent, asta inteleg din privirea lui. Probabil ca aşa considera el că ar fi normal, nu există ajutor pe lume, ci doar banii sunt cei care țin loc de toate . Îi spun ca nu îmi trebuie și plec, hotărît să îl întreb pe vecinul care l-a adus mai multe amanunte despre el.

          După amiază, când m-am intors de la treburile mele, mă duc glonţ la usa vecinului si întreb ce si cum cu tipul..Îmi explică că tânarul este fost student la Istorie, superdestept,  intreb de ce fost, îmi raspunde ca în primul an s-a apucat de fumat etnobotanice, nu a mai scăpat de ele….Acum uneori este lucid, iar alteori pur si simplu uită aproape tot și  se comportă ciudat ..Oscileaza intre cele doua stări .

          

         

          Pe seara merg la market si în holul de la intrare dau peste acelaşi tânar, nu mă observă,  era in fața acelor aparate în care introduci bani si îti dau nu stiu ce nimicuri pentru copii. Se bucura mai mult decât un copil de cinci ani…Mă cuprinde o stare de milă, amestecată cu tristeteţe şi furie…

          

         

            

cartusul talisman

                           - Pluton, drepti! Pluton, in mare, adunarea!          
                Era mai mult decat un ordin, asa cum  a fost rastit  printre dinti, de tanarul locotenent.
         Inalt, subtire, cu par saten  si ochi albastri il asociasem de cand il vazusem cu ofiterii nemti din filmele despre cel de-al doilea razboi mondial. Ba mai mult, m-am temut de el continuu, Mai ales cand dadea ordine cu buzele stranse si coltul gurii din dreapta putin cazut. Mi se parea ca dispretuia rasa umana . Nu am putut sa suport de la prima zi si pana la ultima cele noua luni de calvar.
                  Ne uitam unii la altii mirati, nu stiam ce sa facem, cum adica sa ne adunam in mare?! ...Marea e mare, adanca , iar noi suntem niste bieti soldati cu termen redus, domnule locotenent....Adica unde ne adunam, in mare aici pe malul asta sau trecem toata marea pana dincolo in Turcia ??!....Noi suntem niste gaze in fata marii asteia mari care se intinde de aici   pana in Turcia...Cu ochii holbati de teama in gerul aspru de februarie de pe plaja de la malul marii, transformata ad hoc in poligon de tragere, simteam cum creste in noi ura , in colectivitatea aia mica de douazeci de insi tunsi chilug, imbracati  cu haine ponosite ...Cealalta tinuta era  de oras si o  aveam la  unitate, era numai de duminica, pentru invoire. N
        Am ramas nemiscati, fiecare tragand cu coada ochiului catre celalalt de langa el , sa vedem daca e vreunul care se misca ...Nici unul , simteam tensiunea si inclestarea in a nu executa ordinul nebunesc..
           - Pluton ! Va ordon sa va aliniati in mare !!,continua locotenentul vizibil nervos, tonul i se ingrosase, ii sclipeau ochii de ura, fata ii era transpusa, se ingalbenise. Ordona celor doi sergenti sa ne separe in doua grupuri mai mici, numai cate zece, poate asa vom ceda....
            Sergentii se departasesera la vreo cincizeci de metri unul de celalalt, noi ramasesem cu fetele nemiscate de ger si nervi, in acelasi loc.
            - Grupa , la mine adunarea ! striga cei doi sergenti..Mi se pareau ca fiind Stan si Bran, ca si cuplu,  unul era inalt si blond, celelalt mic si negru, un constantean si un argesan. Ala din Arges era al dracului, buldozerist in viata civila. Ne comanda pe noi astia care dadusem examen la trei obiecte ca sa intram la facultate, unde mai pui la sectia Electrica..Si  un munte de nopti nedormite in spate, cu creionul in mana, doar pentru a intra la scoala si ajunge inginer.
            Am ramas nemiscati. Astia strigau disperati sa ne adunam ...Incepusem sa vorbim intre noi, sa silabisim cu teama, sa legam propozitii.
          - Bai ce facem?,  nu o  scoatem cu astia la capat...Nu vezi ca is turbati, o sa ne trimita in tribunalul militar pentru insubordonare .
          - Nu are ma ce sa ne faca, daca nu ne miscam din loc niciunul...
            Incet, incet, parca impinsi de o forta nevazuta, am inceput sa mergem si sa ne adunam fiecare la grupa lui . Ne taraiam cizmele  prin nisipul inghetat, iar marea inspumata in valuri, metronomic trimitea dantelariile albe catre mal...Speram sa ne trimita un ajutor, sa iasa din mare unul si sa ia locotenentul si cei doi sergenti sa ii urce in camionul cu prelata cu care venisem, unde statusem tintuti pe bancile de lemn, inghetati si speriati si, sa ii duca in lume numai sa nu i mai vedem.Dar de unde . ....         
           Asta nu s-a intamplat, ba mai mult, dupa ce am ajuns fiecare la grupa noastra, au inceput sa ne comande sacadat :- Drepti! Culcat! Drepti! Culcat! Drepti! Culcat! Drepti! Culcat! ...Drepti!  ..Culcat!..
        Parca erau o masinarie, incepusem sa executam orbeste ordinele, mai ezitanti la inceput, apoi din ce in ce mai convinsi...
         -Grupa drepti! Grupa, in mare, adunarea !...
        Pfuuu, imi zic , astia iar au luat-o de la capat ...Pe ma-sa ala care a pierdut cartusul fir-ar mama lui a dracului sa fie, ca o sa ne omoare astia cu zile, azi, aici, pe plaja la Mamaia, pentru un idiot care a pierdut cartusul de la unul din  cele trei gloante  pe care trebuia sa le tragem in tintele asezate in linie pe malul marii..
        Adevarul e ca la inceput parea sa fie romantic cumva, sa ai tragere pe plaja , acolo unde la vara stau tolanite  o gramada de fete, tintele aliniate cu spatele la mare si noi, soldatii, asezati orizontal pe linia de tragere  ...Insa nu gaseam  cartusul pierdut , l-am cautat vreo doua ore  in nisip , parca intrase in pamant, l-a luat valul si l-a dus la Istanbul, dracu sa il ia,  ca am scobit cu unghiile  in nisip, poate il gasim si scapam.
         Unul din noi, ala de citea Karamazovii, si care nici nu prea  vorbea, deodata se desprinde din grup si o ia la fuga catre mare . Locotenentul speriat striga la sergent ;-Bai fugi dupa ala vezi ce face! Segentul, luat pe nepregatite nu intelegea ce trebuie sa faca in astfel de situatie, o lua insa la fuga dupa soldat. Intre timp, colegul nostru era in mare, incepuse sa  inainteze  prin ea pana la cizme, tinea arma orizontal deasupra capului,  apoi am alergat si noi cu totii catre el si am intrat pana la brau. Locotenentul si sergentii erau speriati de moarte, -Ce dracu se intampla cu astia, unde se duc ??  Veni apoi  comanda ferma, strigata din toti rarunchii de catre locotenent, repetata de vreo cateva ori: - Pluton, stai! Pluton, stai! Pluton, adunarea pe plaja!
      Deja unii dintre noi intraseram in mare pana la nivelul centurilor cu stema tarii, ne intrase apa in cizme, pantalonii si vestoanele pe noi erau ude leorca, incepusem sa dardaim din trupurile subtiri.
       Am iesit cu totii in fuga, nu stie nimeni cum aparuse camionul acolo, am crezut ca o sa urcam in el si ne duc direct la infirmerie. Insa nu, camionul mergea in fata si noi din urma lui  in pas alergator..Abia dupa vreo jumatate de ora ne-am urcat in el.Iar drumul a mai durat vreo zece minute .
        In vara, un cuplu de indragostiti care faceau plaja,  au gasit un cartus in nisipul fierbinte cand isi asezau cearceaful.
Initial au vrut sa il arunce, apoi au zis ca e mai bine sa il pastreze.
         L-au taiat in doua si au pus jumatatile in doua medalioane...Fiecare il purta la gat .Era talismanul iubirii lor.
         Numai o data in an, inexplicabil,  in februarie, indragostitii aud un tropot de cizme soldatesti. Si o voce care comanda :
        -Stang, drept, stangul...
     
       


 

ielele de la Casa Alba

        Coborasera in statia mica de maxi-taxi asezata la jumatatea drumului ce taia in doua localitatea de munte. Acum trebuiau sa care bagajele, niste trolere imense, oare de ce au  luat atatea dupa ele? Mereu iau multe dupa ele, ca apoi sa observe ca nu le-au trebuit, si multe din ele raman intacte in valize.
        Soarele puternic al amiezii le toropi imediat, dupa ce iesira din aerul rece conditionat al masinii.
Simteau ca nu mai pot cara dupa ele atatea bagaje. Trecatorii se aratau intrigati, opt fete asezate in linie pe marginea drumului ca niste pasari asezate pe linia de inalta tensiune." -Nu stiti unde se afla Casa Alba? Este buna directia asta in care ne indreptam?". Iar raspunsurile nu intarziau sa apara, mai ales ca erau scrutate din cap pana in picioare, bine  analizate, inainte : "-E ok , mergeti drept inainte pana la intersectia a doua apoi faceti stanga, treceti de Manastirea de Maici, iar apoi la nici mai mult de doua sute de metri, o gasiti. Inainte de asta o sa apara un pod alb, sub pod este un leagan, deasupra apei care curge dedesubt, o placere in zilele astea caniculare sa te asezi sa sa oscilezi in scaun cu picioarele trecand prin apa rece de munte ".
        Casa era asezata ascuns intre brazi, doar vreo cincizeci de metri de la soseaua principala,
Podul de dinainte de intrare era de o frumusete casta, vopsit alb, intr-o linie clasica construit, dar placut la vedere.
          Au trecut podul si au intrat toate opt aproape dintr-odata  inghesuind-se prin poarta mica. Erau nerabdatoare sa ajunga in cele patru camere pe care le rezervasera de acum doua luni.....O sa locuiasca cate doua in fiecare camera...Daca nu o sa le placa camerele le pot schimba intre ele, curioase de experiente noi...!
           Casa era de vis, era toata vopsita in alb, un alb imaculat, incredibil. De poveste, cu curte mica, cocheta, extrem de ingrijita. Iarba era taiata proaspat si mirosea a fan, retezata  aproape cazon la acelasi nivel. Se vedea de departe ca oamenii care o admistrau erau invatati cu o ordine perfectionista, aproape bolnava.
          Proprietarii, o pereche intre doua varste, pensionate prea devreme sa se afle aici, dar extrem de primitoare. Au iesit amandoi in fata casei si le-au urat bun venit celor opt tinere, una mai frumoasa ca alta, subtiri ca niste silfide.
          Fetele, vesele, s-au bucurat de primirea facuta si si-au luat timp sa se instaleze.
          Au intrat, la parter, unde un living generos se deschidea, cu o scara care ducea catre etaje, in partea stanga. S-au repezit catre scari, precum spaniolii in America, care va fi prima sa prinda camera cea mai frumoasa."- Noi vom sta aici, am fost primele, ne place, scuze va rugam, suntem obosite, iesiti sa ne instalam....Ne vedem mai tarziu in living..Nu uitati sa puneti bauturile la rece !".
          S-au instalat dupa cateva  mici altercatii, pana la urma, toata lumea era multumita...Camerele erau extrem de curate si moderne, paturile aveau asternuturi moi, niste cearceafuri primitoare, suspect de primitoare..!
          Au hotarat ca la noua sa se intalneasca in living, dupa ce au cerut proprietarului, care se vedea de departe ca a fost politist,  sa aduca un buchet mare de trandifiri rosii pe care sa il aseze pe masa de sticla neagra. Au cerut de asemenea sa pregateasca saisprezece pahare de sampanie, pe care sa le aseze in cerc pe masa mare din mijloc. Si, nu in ultimul rand, sa le asigure boxele mari despre care le povestise cand au facut rezervarea."-Va rog, neaparat ca sa asigurati acele boxe si o conexiune cu un laptop.Va multumesc".Era un multumesc mieros, la care politistul transpira cu broboane mici, imperceptibile, se eschiva sa il vada sotia cand vorbea cu ele la telefon.Vocea nu ii tremura insa deloc......
       Fix ora noua ... Din living au inceput sa se auda o muzica in surdina, cateva chicote nevinovate.
Proprietarii nu bagau in seama petrecerea de dincolo, cu toate ca li se paruse straniu opt fete singure, asa dintr-odata in pensiunea lor.
      Nu trecu mult timp si volumul muzicii a inceput sa creasca, chicotele nevinovate se transformasera intr-un ras puternic, zgomotul petrecerii crestea, muzica de asemenea .
        Ceea ce se intampla , "dincolo" incepuse sa il ingrijoreze pe politist. Nu isi putea inchipui ca opt fete singure ar putea face atata galagie, chiar si dupa un pahar de sampanie. Muzica se auzea probabil pana  la Manastirea de Maici..Se gandea ca o sa se intalneasca cu Maica Stareta si o sa il intrebe ce a fost la el acolo, de a rasunat toata mica asezare de munte ..Si apoi ce era vacarmul ala, ca doar au fost doar opt tinere dragute, silfide, incat nu credeai ca mananca decat o data in zi.
        Politistul se asezase in pat langa nevasta-sa. Isi pironise ochii in tavan, dincolo era vacarmul de pe lume, nu se mai intelegea aproape nimic..Simtea cum si nevasta-sa este ingrijorata, dar nu spune nimic..
         Lua hotararea sa se duca sa vada ce se inatmpla, nu se poate .!
         Isi cauta lanterna pe intuneric, o gasi bajbaind la locul ei ...Iesi pe usa ca un hot, atent sa nu faca zgomot...Se indrepta catre poarta, trecu podul, dadu ocol pe drumul care ducea catre munte,si se intorcea in spatele casei, de unde se putea vedea in living..."-.Hai ca doar nu o data ai stat la panda !" se imbarbata fostul politist.
          Se aseza langa gard, sa nu poata fi observat, si se uita printre varfurile ascutite de fier forjat in camera de la parter, in living. Nu putea sa isi creada  ochilor..
          Toate cele opt fete erau acolo, imbracate sumar in niste rochii vaporoase prin care se vedea tot.
           Radeau si dansau, beau sampanie, dansau singure sau  perechi, se uitau infierbantate una la alta, se schimbau in perechi, isi atingeau corpul una de cealalta intr-un mod ostentiv, se dezbracau usor,  tresareau si se sarutau languros...Politistul isi freca ochii, nu ii venea sa creada..Nu se poate sa se intample una ca asta tocmai la el in casa..! "-Data viitoare o sa fiu atent la rezervari si o sa cer mai multe detalii."
          Scapa lanterna pe jos, cainele incepu sa latre, se ghemui langa gard, pentru ca toate fetele se oprira si se adunara catre geam sa vada ce se intampla afara.
           Dupa ce ele isi relua dansul , o zbughi mai mult in branci pe langa gard, pana la casa vecinului sa nu fie vazut, alerga pe drum pana la poarta, deschise incetisor, intra, se aseza langa nevasta-sa si inlemni, Nu de frica. Cat de ce vazuse si trebuia sa ii povesteasca si ei.
             Ii povesti cu glas tremurand, soptit, cu frica aprca sa nu il auda cineva,  nevasta-sa il asculta, si dupa aceea ii spuse ca data viitoare nu o sa mai fie niciodata. El isi atinti ochii in tavan si nu putea uita scenele pe care le vazuse.Devenisera orbitoare, erau intr-o lumina stralucitoare, din ce in ce mai mare..Fetele de abia se mai distingeau, siluetele lor subtiri, cu trupuri nervoase, devenisera cumva diafane in lumina....Ii spuse nevestii ca el se mai duce o data sa vada ce se intampla, ca e ingrijorat ..Aceasta insa ii raspunse taios ca nu mai are ce cauta, sa le lase in plata Domnului, ca maine dimineta pleaca,,,Sa cheme preotul dupa  aceea sa sfinteasca locul, casa si curtea ...!
            Dimineata, in living era o curatenie desavarsita..Parca nu fusese nici o petrecere acolo....
            Camerele erau asezate si in ele nu mai era nimeni. Tinerele fete mladioase   disparusera ca prin minune..
            In locul buchetului de trandafiri pe masa neagra era asezat un pumn de bani........
            Politistul iesi in lumina diminetii si innebuni cand vazu ca nu mai vede, nu mai distinge decat o raza de lumina albicioasa, laptoasa , difuza. Alerga prin curte de colo colo lovindu-se de lucruri.
            Ielele au fost acolo,  spunea la toata lumea, parca incercand sa ii convinga ca el nu minte, numai ca nimeni nu il credea,
              Pana si Maica Stareta veni la el dupa ce auzi de necazul pe care il avea ... Ii facu rugaciuni, il spala pe ochi cu aghiazma, dar degeaba...