Pentru prima dată in Delta Dunarii, la
rudele sotiei, la Crișan. Ducu, sotia mea, este un amestec etnic pe care nu il
poți întelege decât dacă știi istorie. Mama ei este născută la Sfîntu Gheorghe, rod al iubirii dintre o frumoasă rusoaică din Ucraina, cu pomeții
obrajilor ridicați si un contur desăvîrsit al feții, încă se vedea și la bătrânețe ce femeie frumoasă a
fost, a cărei arbore genealogic duce pâna departe in Rusia, si tatăl, a cărui
rădăcini nu prea le știe nimeni, s-a trezit acolo în Deltă, un om înalt, uscat,
cu mâini mari, noduroase, însă cu niste ochi frumoși albaștri, foarte priceput
in ale pescuitului.
Nefiresc este că tatăl sotiei
mele este oltean, din Ocnele Mari, a făcut comerț în perioada interbelică, se
deplasa împreună cu tatăl său cu căruța între Râmnicu Vîlcea si Sibiu, ducea
porumb de la șes la munte, aducea
cartofi din Ardeal la șes. Un fel de troc cu profit la ambele capete.
Cum de a ajuns acesta să se
căsătorească cu o dobrogeancă, a rămas pentru mine mult timp un mister. L-am
aflat târziu, din întamplare. A fost dus obligat să taie stuf in Deltă pentru vreo doi ani,
după ce i-au gasit în podul casei ascunși, la Stabilizare, saci de bani, un munte de bani. Nu au mai fost
buni de nimic, însă tot a fost considerat
chiabur, dușman al poporului.
In arșița din Deltă, s-a
îndragostit de Ea, și cum a scăpat de la inchisoare, s-a si însurat, să fie
sigur ca nu i-o fură altul, pentru că era frumoasă, subtire, inaltă, cu niste
ochi verzi-albaștri nemaîntâlniți.
Dupa apoape o zi de mers cu vaporul, am ajuns
la Crișan la apus, am coborât pe ponton cu mare greutate, mulți oameni, o aglomerație
pestriță, cu multe sacoșe, bagaje de toate felurile, un amalgam de culori,
vârste, etnii si mirosuri. Doar soarele sângeriu, in depărtare, o pată peste
linia orizontului, îmi amintea că păsesc pe un tărâm nou ce trebuie explorat.
Ne-au așteptat la vapor
unchiul Vanea, cu o copilă de vreo zece ani, nu mai mult, nepoata lui .
-
Ce faci Nicolae ? Nu te-am mai văzut de o caruță de ani…
Asta
este fata aia mai mică ? Aha, da, mi-aduc aminte că îi spuneam Prințesa, era tare mofturoasă
si simandicoasă.
-
Da, raspunde,
Nicolae, socrul meu. Ai dreptate. Iar asta este soțul,adica eu și copilul lor.
Ajungem acasă la unchiul Vanea si bucuria revederii
cu toată familia
soția si copii, continuă până
noaptea târziu, stropită bineînțeles cu tărie, pește gătit in vreo șapte
feluri, marinat, scordolea cu pește uscat pe sârmă la vânt, afumat, proaspăt in
ciorbă, prăjit in ulei sau pe plită, și la urmă bere, de mi-am zis, dacă mâine
dimineață mă trezesc și mă ridic din pat este mare minune ..
Peste noapte insă, berea mi-a
adus aminte că trebuie sa fac o vizită afară din casă. Am pășit pe întuneric,
să nu deranjez, noroc de o lună mare, cât roata carului, bâjbâind în
semiîntuneric clanțele ușilor, deschid ușa de la intrare, spre nenorocul meu,
Lisa, cățeaua cea rea a unchiului Vanea, dormea întinsă pe prag. Închid cu
viteză ușa și mă întorc în pat. Acum ce fac? Cum voi ieși afară ? Până
dimineață mai sunt câteva ore bune. Găsesc o soluție neortodoxă, iartă-mă nea
Vanea, că nu ți-am spus, dar m-am urcat pe fereastră, m-am ținut de drugii de
fier și a fost prima și ultima dată in viață când m-am ușurat de la o
fereastră. Am dormit, dus, pâna a doua zi, când am crezut că unul sparge lemne
direct in țeasta mea…Unchiul Vanea nu avea nimic, ba ,mai mult, mi-a spus sa mă
grăbesc pentru că vom pleca la Caraorman cu barca, întrebandu-mă dacă nu vreau
o tărie să mă dreg. Fereasca-mă Dumnezeu dacă mai voiam să văd zare de băutură
decât apă.
În barcă am încăput toată
familia, a tras nea Vanea de sfoară de vreo trei ori, a pornit să duduie un
motor pe benzină. Ne- a așezat pe fiecare la locul nostru, ca să echilibrăm
barca, nu cumva sa o răsturnam, și apoi cu toata viteza înainte catre
Caraorman.
Peisaje frumoase se derulau
în fața ochilor, îmi spuneam cum de am ratat acest feeric loc, ne-am promis că
odată la doi ani vom veni aici. Un tărâm albastru verzui se deschidea intre
cele două maluri, o briză ușoară adia si ne bucura în dogoarea soarelui
neiertător.
Ajunși la debarcader am lăsat
barca legată de un stâlp de lemn. Am strâns niște fructe dintr-o grădină aflată în
apropiere, pe care le-am pus direct într-un căruț pe care l-am tras până la
debarcader cu mâinile, de mi-a ieșit toata berea, chiar si sufletul.
Unchiul Vanea spune ca
trebuie să meargă la niște prieteni,
hotărâm ca doar eu să îi insoțesc pe el si Paisia, soția lui.
O poartă mare, nouă de după
care se zăreste o casă mare, gospodarească.
Batem la poartă, iese un batrânel rotofei, mic de statură, cu o ceafă
groasă, trezit din somnul de dupa amiază. Se miscă sprinten să ne deschidă. Din
urma strigă la nevastă-sa să iasă din casă si sa aducă ceva de–ale gurii.
Dispar amândoi, după ce ne așează la o masă mare, la umbra unui dud imens, mai
vechi decât bătrânelul , cred eu. Nea Vanea imi explică că pe bătrân îl cheamă
Alioșa și e tare de treabă.
Apare nevasta-sa prima, cu
un platou mare pe care a așezat in grabă brânză de oi, ceapă si niște rosii. Alioșa
vine si el, bucuros, ținând intr-o mână
o sticlă mare de vin, de doi litri,
aburindă, cu nisip pe ea. O spală aruncând apă pe ea cu o cană albă luata
dintr-o galeată aflată la îndemână.
-
Noroc si bine ati venit zice Alioșa, ridicând cu
repeziciune paharul în sus si grăbindu-se să dea noroc cu ceilalti, îi
era sete cum se vede, dupa somnul
chinuit, pe căldura aceea dogoritoare.
-
Noroc , raspundem si noi si ciocnim dezorganizat, incrucișat,
cum o
fi, numai să ne astâmpărăm setea.
-
Poftiți, luați si brânză de oi, e proaspătă, numai îndulcită
puțin în
sare..Dar poftiți si dumneavoastră, aveți curaj, de unde sunteți de loc?
sunt întrebat.
-
Din Galați răspund , puțin timorat si ingrijorat să nu fiu descoperit că
nu spun adevărul…Mi-o taie nea Vanea, vizibil afectat, când nu ma așteptam,
si zice;
-
Stă la Galați dar este moldovean dintr-un sat din Vaslui.
-
Da, așa este, raspund …Dar sunt de la treisprezece
ani la Galați, în fine,.. am încercat eu sa dreg busoicul..
Toarnă iar o serie de vin
alb, rece, un muscat cu aromă dulceagă..Și iarași ciocnim cu bucurie, râdem la
toate glumele spuse de bătrânelul gazdă.
Alioșa nu se lasă, și iarăși mă tachinează
-
Păi, eu nu prea cred ca ești moldovean, Vanea,
nici pe tine nu te cred, nu vezi ce frumos e si cât de frumos vorbește,
moldovenii nu sunt așa …Eu, bucuros că sunt apreciat, mai beau un pahar de vin
alb, rece .
Dintr-odată, Alioșa, pe care îl vazusem că ar vrea să
spună ceva dar încă își pregătea vorbele, îmi zice;
-
Tinere, imi place de tine, ești chipes și isteț, noi
avem o singură fată la București.
Una singură. Dacă accepți sa te însori cu ea, ai două sute de oi din prima, un
ARO , și vă ajut să vă luați și apartament în Tulcea, să fiți mai aproape..Ce
zici?
Nu zic nimic și rămân mut în
fața lor, mă gândeam dacă sunt în vis sau realitate, ori că am băut prea
mult, nea Vanea și nevastă-sa izbucnesc în hohote de râs, eu
continui mai departe rolul, Alioșa
intreabă de ce râdem. Îi explică nea Vanea că sunt însurat și că la debarcader
se afla soția si puștiul de nouă ani. Izbucnim in hohote de râs, Alioșa vizibil
afectat de gafa comisă, mai toarnă un rând din muscatul dulceag…
La despărțire, in poartă, imi strânge mâna
tare, nu îmi dă drumul ceva timp și îmi șoptește;
- Ce bine ar fi fost să nu fie adevărat !! Ce bine.!!...Apoi îmi sloboade, cu
un gest rapid, mâna din strânsoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu