sâmbătă, 11 aprilie 2015

flori de cires


Parintilor mei

Nici in ruptul capului nu trebuia sa faca asta…Casa parinteasca nu se vinde. Stia asta si totusi…
Ajunsese batran …Ramas de cativa  ani buni  fara jumatatea lui, isi ducea singuratatea…doar cu el. Casa si gradina din jurul ei  ii mai aduceau bucurie. Casa  pe care o facuse cu mainile lor, El si Ea , la inceputuri, in cativa ani buni de munca,  de constrangeri, de nesomn si grija. Caramida, lemn, tigla pentru acoperis. Pentru locul lor de cateva ore de somn  si  vise. De speranta. De crescut copii. Mai multi, nu unul…
Nu  mai e singur, insa ... Asta din ziua aceea cand si-a dat seama ca poate vorbi cu Ea… Acum  intra in casa smerit. Isi lasa incaltarile la usa, isi scutura hainele, de-abia dupa aceea calca cu pasi usori pe presurile curate  tesute de Ea, in tinerete. La razboi de tesut. Iarna, cand  noptile sunt lungi. El, obosit, se culca si adormea in incaperea calda, copii la fel. Numai Ea ramane sa arunce cu suveica dintr-o parte intr-alta, ca intr-un joc. La anumite intervale ritmate, ca intr-un cantec, se auzea zgomotul greu al razboiului cum trage sa  bata tesatura noua. Care se ivea centimetru cu centimetru. Un miracol. Ea la razboiul de tesut, sub acoperisul nou, si Luna mare cat roata carului pe cer,  deasupra. El si copii dormind linistiti…Ea, doar o umbra.
Intra in camera cu miros de gutui, se aseaza usor pe marginea patului. Isi ridica apoi incet privirea si se uita la fotografia veche de deasupra patului din camera de curat. Tablou mare inramat, la un fotograf din targul din apropiere, cu El si Ea miri.Cu contururile fetei creionate cu creion. Patul, cu tablii mari si intarsii din lemn de nuc.Mostenire de la bunicii Ei. O avere.
Stau de vorba ….El ii povesteste despre toate, despre cat de greu ii este singur, despre cum copii ii spun sa vanda casa si sa il ia la ei …Sa stea pe rand la fiecare din ei, cate o luna.Trei copii, un an, patru anotimpuri..Hmmm..!! Nu prea se potriveste. Nu vrea sa isi paraseasca casa. Le-a spus mereu copiilor ca sa aiba grija, casa parinteasca nu se vinde . Alteori  nu isi vorbesc. Doar tac si isi asculta tacerea  unu altuia …Dupa ani buni de trait impreuna reusisera sa se inteleaga  fara cuvinte. Doar din rezonanta tacerilor si privirilor. O semantica a gandurilor, o unda joasa imperceptibila .Amandoi observasera asta,  nu isi spuneau, dar era evident acest lucru pentru fiecare dintre ei…
El intra in camera lor  mai ales cand simte ca ii este  greu. E ca si cum si-ar incarca din nou sufletul cu viata. Zilele trec mai usor, dupa aceea. Doarme mai bine si e linistit. Apoi…iarasi zilele se ingreuneaza, din ce in ce mai mult, il apasa. El iarasi trebuie sa se intoarca sa vorbeasca cu Ea. Vine ca la o biserica de Duminica, cerand iertare si impacare. Cu El, Ea  si Dumnezeu.
Primavara iese in gradina si incepe sa lucreze. Cate putin, se odihneste la prinz. Dupa amiaza se apuca iar si roboteste pana seara tarziu. Se bucura de fiecare mugur si floare rasarita, le stie pe de rost.
Cel mai mult ii place cand infloreste ciresul ala din colt. E alb tot.Parca e Ea cand era mireasa. Ce frumoasa a fost…!!
Acum e aici…La unul din copii. Departe de casa instrainata cu tot ce era in ea, pe un pumn de bani. Impartiti  intre cei trei frati. Cu datoria de a avea grija de el, fiecare pe rand cate o luna, prin rotatie…
Nu mai are casa, nu mai are fotografia cu Ei miri, patul unde sa se aseze macar un minut sa poata plange impreuna. Pentru greseala imensa pe care a facut-o ca a fost de acord sa vanda. Si sa plece.E drept, si boala il cam pusese la pamant. Nu prea avea scapare…
Dar acum, parca se inzdravenise…Ce-ar fi sa ..?? Sa ce …? isi zice, si mintea i se tulbura. Ii revin in memorie imaginile de acasa. De la casa facuta cu mainile lor, cu gradina si ciresul inflorit si roada lui bogata din iulie. Nu a mai dormit de doua luni de cand l-au luat de acasa si l-au adus aici, departe. Mereu face planul de evadare…Sa se faca vreme buna, sa vina primavara  si o intinde. Unde ? Ca acolo sunt alti oameni acum, straini, il vor da afara, daca il dau afara , el ce face? Unde se va duce? Pe drumuri la varsta lui?!…Dar daca sunt oameni buni si il vor lasa sa stea acolo, langa ciresul lui, sa-i faca o coliba si sa ramana acolo?!... Pana moare. Le-ar fi recunoscutor. I-ar spune lui sfantu Petru in Rai, cand ajunge, ce oameni buni l-au primit si au avut grija de el.
Cand a rasarit soarele deja facuse un sfert de drum….Plecase de cu zori…Pentru ca avea treaba! S-a ridicat pe dealul deasupra targului unde isi vanduse vinul, tuica si vitele in tinerete ca sa isi ridice casa. Ajuns sus pe coama s-a oprit. In zare se vedeau dealurile de deasupra satului lui. Acolo unde era casa lui. Se bucura ca un copil si radea. Radea pentru ca  a scapat. Ce aproape era ..In cateva ceasuri ajungea acasa. Se uita in vale catre targ, se uita in zare catre dealuri. Sa nu eziti isi spunea, sa nu te razgandesti pentru ca …Nu se uita nici in stanga, nici in dreapta, sa nu il vada cineva si sa il duca inapoi. O energie imensa ii inundase corpul si mergea din ce in ce mai repede..Ii iesise camasa  din pantaloni, braul i sa tara pe drumul de pamant, prafuit..Dar nu mai conta! Acasa e acasa si acusica  o sa ajunga…
A sarutat pamantul in tarina, a coborat poteca de pe langa gradina, a intrat in curte, nu era nimeni acasa…A mers direct  la ciresul inflorit .Era alb tot .. Il cuprinse o bucurie enorma. In sfarsit din nou acasa, langa ciresul lui. A luat florile in palma si le-a strivit. Bucati din rochia de mireasa a Ei. Le-a dus cu palmele impreunate catre nari, le –a mirosit si le-a dat drumul sa se rasfire catre pamant.  A incercat usa de la casa, era deschisa, a intrat incaltat, s-a asezat pe patul de nuc. Si-a ridicat privirea in sus catre fotografia lor miri. Era inca la locul ei, neatinsa. Au inceput sa isi povesteasca tacerile, au plans impreuna …El s-a ridicat, s-a asezat pe prispa de lut proaspat a casei, s-a intins  cu fata catre soare…Lacrimile ii curgeau de pe obraz pe lutul galbui. Il inmuiau si se scurgea incet catre pamantul negru din curte. Pe florile de cires straluceau in soare picuri de lacrimi…




4 comentarii: