La schit , la
Rarău, l-am întâlnit pe păcătosul Costică...Sau el m-a întâlnit pe mine...Nu
mai știu exact .
Ştiu doar că am
urcat dimineața muntele, când soarele de abia își făcea apariția pe cer. Am
condus maşina preţ de o jumătate de oră, pe nişte serpentine strânse, cu
prăpastii alături de roata maşinii, într-o atmosferă lăptoasă, cu lumina de
abia mijită, albind cămășile dimineții. Drumul se strâmta la un moment
dat. De acolo putea fi parcurs doar pe jos, pe un drum stâncos, parcă lăsat în
mod voit aşa pentru a ne încerca credinţa.....
Am intrat
în biserica mică echipat cu camera video și aparat foto de parcă aș fi transmis
de la Vatican.
În faţa
altarului un preot citea rugăciuni
pentru trei păcătoși, două femei cu batice strânse pe cap şi fuste lungi pâna in pămînt şi un bărbat
tânăr înalt, slab, osos.Toţi trei stăteau în genunchi, în preotului acoperiti
de sutana mătăsoasă. Eu încep să filmez
.Preotul supărat îmi face semn și zice :"Lasă alea din umăr..., cu un ton
dispretuitor dar şi autoritar, treci aici și roagă-te pentru tine și familia
ta!", iar eu nedumerit de curajul lui, opresc filmarea și mă execut ca la
o comandă divină.
În curtea
mănastirii, îmi revin şi încerc să fotografiez câteva mușcate superbe în pridvor, însă un călugăr îmi spune supărat
:” Pleacă de aici cu dihonia, nu e voie să filmezi și să fotografiezi!”. Cei
mai mulți din călugări, trebăluind, deranjaţi de prezenţa mea se uitau cam
straniu la mine. Nu mai înteleg prea multe nici eu, opresc aparatele şi imi
zic: “Asta e, de data asta nu ai avut prea mare noroc”.
Călugării pregăteau butoaiele
pentru vin, le opăreau, păreau ingeri cu aburii ăia pe lângă corpul lor, cu
feţele albe-gălbui, cirotice. Întreb de unde au struguri pentru vin aici în
vârf de munte, îmi răspund cu greu că ei
cumpără struguri de la Tecuci și fac vin mânăstiresc în crama mănăstirii. Ca să
mi-i pot apropia, de abia aşteptam un punct de sprijin, uite că a venit, le
spun mândru că sunt din Galați, sper că nu au fost probleme la negocierea
preţului pe struguri ca să fac o gafă şi mai mare.
Unul din ei
,cu ochii verzi ,dar atât de vii și jucăuși, îmi spune că a lucrat la Galați şi
Brăila, a fost macaragiu. Şi-a părăsit familia cu trei copii și a venit aici la
mănăstire .
De vreo patru ani plecase de lângă familie, apoi
dintr-odată mă roagă să-i fac și lui o
poză, să o trimită la familie, să îl vadă cum arată acum. Încurcat, doar auzise
discuţia cu fraţii lui, îi răspund că nu am voie. Călugării ceilalți se
uitau la el ca la unul care și-a pierdut
mințile,el se uita la mine ca la o ultimă șansă ca să il vadă familia, eu mă
uitam la el să inţeleg dacă ştie ce face.
Mai de voie, mai de nevoie m-am
lăsat târât până în chilia lui,era pentru prima dată când intram în chilia unui
călugăr ...numai icoane pe toţi pereţii,nu se vedea culoarea varului și un
spațiu strâmt, îngramădit, cu o simplă
masă și un pat. Patul parcă era din cel pe care faci arest in armată. Cu
o pătură pe el, părea sa nu prea aibă saltea. Înfricoşat de urmările acestui
act nesăbuit al lui şi al meu, am făcut trei cadre rapide pe automat, imi
tremurau mâinile, am ieşit repede pe uşa joasă, oprindu-mă direct in mijlocul
curţii, bucuros că am scăpat teafăr incă.
Cu oarece
confuzie in mintea mea, întreb cum şi unde
voi trimite fotografiile. Îmi explică să le trimit in plic prin poştă.
Păi fără adresă, zic. Nu, să scriu pe plic doar atât :păcătosul Costică ,
schitul Rarău, judeţul Suceava. Ştie poștașul cine este destinatarul. M-am îndoit de asta, de el şi de mine.
Uit de ele vreo două săptămâni, mai
bine, mi-aduc aminte intr-o dimineaţă, după un vis de noapte în care nişte
câini mari mă fugăriseră pe coclauri.
Îmi iau o zi liberă, merg la
prima oră la centrul de printare, îi explic doamnei că sunt urgente, nu plec de
acolo până nu mi le dă. Cumpăr un plic de la Poştă, stau la rând,
cu mâna tremurândă scriu
pe plic : păcătosul Costică ,Schitul Rarău, judetul Suceava. Ca să fiu
sigur cer să fie trimisă recomandat cu confirmare de primire. Doamna de la
ghişeu imi explică că mai repede va fi ridicată de la cutia poştală de afară,
la ora nouă se ridică. aici la ghiseu de abia diseară.
Ies afară,
un soare strălucitor mă orbeşte, mă uit atent la deschiderea pentru Ţară, să nu
cumva să greşesc sa o introduc la Loco.
Îi dau
drumul in gura cutiei poştale, parcă am lansat o navă la apă, imi venea să
sparg şi o sticlă de şampanie. Cu noroc îmi zic, dupa aceea toată ziua am
hoinărit pe străzi fără nici o ţintă.
Seara,
beau un pahar de vin roşu făcut din struguri de la Tecuci şi apoi adorm buștean....păcătosul de mine !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu