jurnal de o zi

          O  zi amărîta începuta prost și terminată  ...frumos .

          După o zi de viteză, de mare viteză, în care am alergat de la un loc la altul, am incercat să rezolv cât mai multe probleme, mă intorc acasă liniștit,  , cu eterna geanta cu laptop atârnând într-o mână si cu cealalta mâna liberă, defilând pe lîngă corp, ca într-un film britanic când se schimbă garda la palat.
         Grabesc pașii sa ajung cât mai repede pe scara de la intrare , un copil de vreo unsprezece ani ( ce frumos e numarul asta!, unsprezece Elegii ale lui Nichita),  stă emoționat în fața scării și sună la prietenul lui, pustiulică ala simpatic de la patru, cu ochii mari negri, patrunzatori, cu parul drept tăiat.
         Copilul din fața scării are părul blond, ochi albaștri, și o pată albastră pe obrazul stâng, trasă așa ca o dungă, cu vopsea, nu prea lată,  scurtă , aproape pana la colțul gurii, pe obrazul stâng. E la modă sau nu, dar pare interesant și chiar mă uimesc să văd asta.
        Intru in casa scării , și odată cu mine si copilul blond, iar  peste câteva minute ies din nou, să scot câinele, Roco, in grădina din față pentru niște nevoi, absolut normale pentru un câine care stă zece ore singur în casă.
         Copilul blond e în compania lui puștiulică simpatic de la patru, prietenul lui.
         Întreb ce face, îmi răspunde că este ok, întreb de ce nu a raspuns cand a sunat prietenul lui,pune rușinat capul în pământ și zice : Am mințit că este un prieten la mine, dar nu era adevărat, asa mi-a venit mie, dar nu o să mai mint niciodată....Prietenii adevarați nu se mint niciodată!..